Decizia CCR nr. 695/2016Paragraful 42

38. Referitor la art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în totală contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei şi legii civile, legiuitorul a stabilit, prin art. 11 din Legea nr. 77/2016, că aceasta este aplicabilă atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată, inclusiv contractelor care formează obiectul unei executări silite. Arată că, astfel cum este prevăzut de art. 8 alin. (5) din actul normativ criticat, dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Deşi legea nu prevede o clasificare sau exemplificare a noţiunii de contract în derulare, din examinarea legii în ansamblu, autoarea excepţiei apreciază că aceasta se aplică: contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii şi care constituie titluri executorii în cadrul executărilor silite, contractelor care au format sau formează obiectul unor dosare supuse soluţionării instanţelor de judecată pentru a stabili legalitatea acestora, preţul acestora etc. Prin compararea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie cu cele ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este evident că legea dării în plată nu poate fi aplicabilă decât contractelor încheiate după intrarea în vigoare a acesteia. Totodată, arată că legea dării în plată stabileşte că aceasta se aplică atât contractelor de credit încheiate direct cu instituţiile bancare, cât şi celor cesionate de acestea altor persoane juridice, instituţii nebancare. În susţinerea criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) , autoarea excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 745/2015, prin care s-a reţinut că, potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare".