Decizia CCR nr. 346/2017Punctul 33
Punctul 33
33. De altfel, nu poate fi reținută nicio contradicție între textele de lege criticate și dreptul fundamental invocat, întrucât aceste texte, dimpotrivă, dau expresie principiului egalității în fața legii, prin asigurarea unui tratament juridic identic tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei. Împrejurarea că, potrivit Legii nr. 339/2005, nerespectarea dispozițiilor privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor spontane sau cultivate, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope se sancționează numai cu contravenție nu înseamnă că fapta prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 are același grad de pericol social. Dimpotrivă, Legea nr. 194/2011 are în vedere cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, denumite produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive care duc la stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică. În plus, prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că „subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică“, deoarece „dacă s-ar admite că subiect activ al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 […] poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la concluzia că norma de incriminare este aplicabilă numai persoanei fizice sau juridice care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal. O astfel de interpretare lipsește de conținut norma de incriminare, întrucât plasează în afara sferei de aplicare a acesteia fapta săvârșită de persoana fizică ori juridică ce efectuează operațiuni cu produse în mod ilegal.“ ...
Sursa oficială ↗