Decizia CCR nr. 52/2017Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.02.2017 · dosar 2.747/40/2014
Punctul 6
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, la principiul legalităţii pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării şi la judecători care se supun numai legii. Astfel, prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o hotărâre prealabilă, a statuat că „subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică“. Prin urmare, autorul excepţiei apreciază că textul în această interpretare este neconstituţional, deoarece autor al infracţiunii contestate este doar „persoana care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse prevăzute de art. 2 lit. b) în cadrul unei activităţi legale profesionale, de producţie industrială ori de comerţ, pe o anumită piaţă; persoană care are şi obligaţia de a se supune autorizării prevăzute de art. 3-12 şi art. 21 din lege; persoană pe care legiuitorul a definit-o «operator» prin art. 2 lit. b“. Operaţiunile cu aceste produse se referă numai la operaţiunile desfăşurate la vedere, pe o anumită piaţă reglementată, cum ar fi: piaţa agricolă, piaţa alimentară, piaţa medicamentelor etc. Aşa fiind, nu poate avea calitatea de subiect al infracţiunii persoana care nu desfăşoară „operaţiuni cu produse“, care nu are calitatea de „operator“ în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi care acţionând în clandestinitate, transmite unui consumator determinat, în deplină cunoştinţă a acestuia, o anumită substanţă, plantă, ciupercă sau combinaţii ale acestora care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. ...
Sursa oficială ↗