Decizia CCR nr. 52/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei. Acesta susţine că prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi persoanelor care nu au calitatea de operator în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din aceeaşi lege. Practic neconstituţionalitatea invocată pune în discuţie interpretarea dată dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deşi există această decizie dată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciază că situaţia nu poate fi convertită într-un fine de neprimire cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 8 din 18 ianuarie 2011 şi nr. 265 din 6 mai 2014. Astfel, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu sunt compatibile cu prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, la principiul legalităţii pedepselor, la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a ţării şi la judecători care se supun numai legii. Consideră că interpretarea dată textului de lege criticat ar trebui să fie în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, care definesc noţiunea de operaţiuni cu produse psihoactive, şi cu art. 3, art. 12 şi art. 21 din aceeaşi lege care stabilesc condiţiile de autorizare de a efectua astfel de operaţiuni. Aşa fiind, subiect activ al infracţiunii poate fi numai persoana care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele judecătoreşti au extins nepermis sfera subiecţilor activi ai infracţiunii, se încalcă principiul legalităţii pedepselor printr-o interpretare extensivă a legii penale. Mai susţine că prin efectul interpretării criticate s-a produs o completare a legii. Or, principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat interzice un asemenea demers, întrucât substituindu-se legiuitorului, interpretul devine în acest fel şi judecătorul oportunităţii legii. În sfârşit, orice interpretare judiciară este în mod necesar retroactivă pentru cauza în care se realizează şi atunci, când ea este mai severă sau prezintă un caracter extensibil, se loveşte, în materie penală, de principiul neretroactivităţii legii. ...