Decizia CCR nr. 328/2017Punctul 7
Punctul 7
7. În fine, critica de neconstituţionalitate vizează şi încălcarea prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât prin dispoziţiile legale se stabilesc obligaţii de natură financiară pentru administraţiile publice locale, fără a se indica sursa de finanţare. Acestea derivă din obligaţia de angajare a personalului de specialitate, cunoscător al limbilor minorităţilor naţionale, pe posturi care în prezent nu există în organigrama autorităţilor locale care intră sub incidenţa celui de-al doilea criteriu alternativ de îndeplinit (5.000 de locuitori). Înfiinţarea noilor funcţii se poate realiza numai prin existenţa unor surse de finanţare suplimentare, pe care legiuitorul nu le precizează. În sprijinul criticii formulate se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. ...
Sursa oficială ↗