Decizia CCR nr. 311/2017Punctul 26

26. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ce vizează compararea regimului juridic al împăcării cu cel al medierii, prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, Curtea a constatat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, întrucât altfel se aduce atingere principiului privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție (paragraful 38). Așadar, în ceea ce privește termenul până la care poate interveni încheierea unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei, ca urmare a deciziei Curții Constituționale mai sus menționate, acordul de mediere nu mai poate fi încheiat oricând în cursul procesului penal, ci doar atât timp cât poate interveni și împăcarea, și anume până la citirea actului de sesizare a instanței, așa cum prevăd dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal (paragraful 37). Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...