Decizia CCR nr. 324/2017Punctul 21

21. Prin Decizia nr. 230 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 și art. 284 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată, deci și procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Pe de altă parte, instituirea acestei proceduri este determinată de rațiuni de politică penală. Ea se instituie pentru acele infracțiuni la care persoana vătămată nu dorește, de cele mai multe ori, aducerea în fața justiției a conflictului de drept creat prin săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care legea a prevăzut că acțiunea penală, pentru aceste infracțiuni, să nu fie pusă în mișcare și exercitată decât în urma manifestării explicite de voință, în acest sens, din partea persoanei vătămate. În absența acestei manifestări de voință, conflictul de drept penal se stinge fără a fi adus în justiție, soluție deopotrivă convenabilă persoanei vătămate și societății, interesată în soluționarea temeinică, reală și definitivă a conflictelor interumane. Procedura plângerii prealabile nu poate fi contrară drepturilor persoanei vătămate, pe care, dimpotrivă, le servește pe deplin. De asemenea, reglementarea plângerii prealabile prin dispozițiile art. 279 și 284 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduce atingere niciunuia dintre principiile sau dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției referitoare la România ca stat de drept, la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, la dreptul internațional și dreptul intern, la egalitatea în drepturi, la tratatele internaționale privind drepturile omului, la accesul liber la justiție și la respectarea Constituției și a legilor. ...