Decizia CCR nr. 288/2017Punctul 15

15. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1.202 din Codul civil din 1864 și ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se susține că instituirea unei prezumții legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este și prezumția de lucru judecat, afectează însăși ideea de „dreptate“, menționată de art. 1 alin. (3) din Constituție ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens, se arată că instanțele de judecată au reținut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, antecesor al actualei fundații bisericești, nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor deținute, ci un drept de administrare, corespunzător proprietății publice. Invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumțiile legale absolute, se tinde la o „reexaminare“ a prezumției de lucru judecat născută din deciziile de speță anterior menționate, prin invocarea unor „elemente noi“, de natură a proba existența dreptului de proprietate în favoarea sa, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, „în temeiul Legii nr. 20/1868“, între „visteria împărătească“ și Fondul Bisericesc Greco Ortodox Bucovinean, act juridic în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Fondului în cartea funciară. Înscrierea unui bun în cartea funciară conferă importante avantaje de ordin substanțial și procedural proprietarului său, cartea funciară constituind un instrument de publicitate a proprietății funciare destinat să garanteze proprietatea bunurilor și circulația acestora (Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Cauza Sociedad Anónima del Ucieza împotriva Spaniei, paragrafele 47 și 57). ...