Decizia CCR nr. 303/2017Punctul 20

20. Având în vedere cele arătate în precedent și reținând că libertatea individuală, invocată în prezenta cauză, nu este un drept absolut, ci unul relativ, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, limitele libertății individuale fiind menționate expres în dispozițiile art. 23 alin. (2) -(12) din Constituție, Curtea constată că lipsa consacrării arestului la domiciliu în cuprinsul Legii fundamentale nu are drept consecință neconstituționalitatea reglementării infraconstituționale a acestei măsuri preventive privative de libertate. Într-adevăr, sub aspectul măsurilor preventive privative de libertate, textul art. 23 alin. (2) din Constituție menționează reținerea și arestarea unei persoane, însă, în ceea ce privește arestarea, astfel cum a reținut Curtea în deciziile precitate, textul constituțional nu o limitează numai la arestul efectuat într-un loc de deținere - arest preventiv -, ci se referă la aceasta într-un sens larg, astfel încât revine legiuitorului competența de a reglementa, la nivel infraconstituțional, o altă măsură preventivă privativă de libertate având ca standard maximal reglementările constituționale referitoare la arestul preventiv. ...