Sari la conținut

Decizia CCR nr. 258/2017Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.04.2017
Dosarul
2.798/3/2015

14. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu aduc atingere textelor constituționale invocate în susținerea excepției, ci reglementează modalitatea concretă de administrare a probatoriului în cazul unor acte normative exceptate de la publicare, reprezentând o consacrare a sarcinii probei în materie civilă, în sensul în care partea care invocă în susținerea pretențiilor sale un mijloc de probă este datoare să depună diligențele necesare în vederea administrării acestuia. Nici prevederile art. 22 alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2002 nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate, deoarece împrejurarea că se conferă ministrului afacerilor interne competențe privind emiterea actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului nu contravine prevederilor Legii fundamentale, întrucât are semnificația atribuirii doar a unor competențe care țin exclusiv de punerea în executare a dispozițiilor legale prin acte administrative de autoritate, care dau naștere, modifică sau sting raporturi de serviciu ale funcționarilor publici. Dispoziții similare se regăsesc și în art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie