Decizia CCR nr. 258/2017Punctul 35

35. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, prin raportare la cele ale art. 1 alin. (5) , art. 15, art. 16, art. 100 și art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea observă că textul de lege criticat este reglementat în Codul de procedură civilă, cartea a II-a Procedura contencioasă, titlul I Procedura în fața primei instanțe, capitolul II Judecata, secțiunea a 2-a Cercetarea procesului, subsecțiunea a 3-a Probele, §1. Dispoziții generale. Curtea constată că, prin dispozițiile art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat obligația instanței de judecată de a lua cunoștință, din oficiu, de dreptul în vigoare în România, dând expresie principiului iura novit curia. Această obligație își are sorgintea în principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv obligația judecătorului de a primi și soluționa orice cerere ce intră în competența de judecată a instanței, principiul legalității procesului civil, precum și principiul potrivit căruia judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 5, art. 7 și 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru respectarea acestor principii, în art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă este reglementată obligația părții interesate de a face proba normelor legale care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege. În cauză, autoritatea emitentă a Dispoziției a cărei anulare se cere este obligată să facă proba Ordinelor ministrului afacerilor interne nr. 300/2004, nr. 489/2005 și nr. 600/2005, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, dar constituie temeiuri ale actului atacat. ...