Decizia CCR nr. 261/2017Punctul 14

14. Curtea constată că, în speță, autoarea excepției a avut la dispoziție procedura plângerii contravenționale, în termen de 15 zile de la data emiterii procesului-verbal de sancționare, astfel cum a fost reglementată de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, însă nu a formulat plângeri contravenționale împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. De aceea, nu a putut beneficia nici de Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevedea la art. II că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 „aplicate și contestate în instanță“ până la data intrării în vigoare a legii se anulează. De altfel, autoarea excepției a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 11 august 2015, Curtea respingând-o ca neîntemeiată, reținând că „cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 - tarife care se anulează conform textului criticat - și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor“. ...