Decizia CCR nr. 245/2017Punctul 26
Punctul 26
26. Curtea a statuat, prin aceeași decizie (paragraful 33), că, din moment ce atât unității deținătoare, cât și Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor le incumbă obligația de restituire, nu se poate reține existența unei limitări a accesului liber la justiție a uneia împotriva celeilalte. Prin urmare, legiuitorul a considerat că în cadrul procesului de restituire nu pot exista interese legitime divergente între acestea; ceea ce este actual și primează este interesul legitim al persoanei îndreptățite de a i se restitui bunul în natură/echivalent, aspect pe care numai aceasta îl poate contesta. În consecință, deși unitatea deținătoare ar putea invoca un interes de fapt în promovarea unei căi de atac împotriva deciziei de invalidare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea a apreciat că acest interes nu este unul legitim pentru a putea fi valorificat în sensul art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. Caracterul legitim al interesului aparține doar persoanei îndreptățite, căreia, de altfel, legea îi și recunoaște dreptul de a contesta actul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, Curtea a constatat că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗