Decizia CCR nr. 245/2017Punctul 25

25. Curtea a reținut (paragraful 32), totodată, că în operațiunea de determinare a măsurii reparatorii entitatea învestită de lege în sensul art. 3 pct. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, are interesul ca persoanei îndreptățite să i se acorde măsuri de compensare prin puncte, întrucât, în acest caz, patrimoniul său nu va fi afectat, direct sau indirect, prin măsura reparatorie propusă. Izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptățite îl constituie, însă, bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepțională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuși să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii; prin urmare, în lipsa acestui mecanism ar fi revenit unității deținătoare obligația fie de a restitui bunul în natură, fie de a acorda o măsură reparatorie prin echivalent, indiferent de forma acestuia. Diminuarea patrimoniului unității deținătoare ca urmare a deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, prin care se invalidează decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se datorează notificării depuse, unitatea deținătoare fiind cea avantajată în ipotezele care nu dau loc la restituire în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care devine aplicabilă măsura compensării prin puncte. Unitatea deținătoare - indiferent de regimul său juridic - și statul formează un corp procesual unitar în concepția legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficțiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar caracteristica esențială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea art. 21 din Constituție. Regula de drept enunțată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acționează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, și anume: (1) decizia entităților învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu naște un drept al unității deținătoare la a contesta actul acesteia, ci de a concura la realizarea actului care produce efecte juridice și este opozabil și persoanei îndreptățite. Răsturnarea acestei concepții legislative poate duce la golirea de conținut a întregii proceduri de restituire, aceasta disipându-se între diversele interese mai mult sau mai puțin îndreptățite ale subiecților ce participă și concură la realizarea întregului proces (paragraful 32). ...