Decizia CCR nr. 246/2017Punctul 20

20. Curtea reține, așadar, că există o deosebire fundamentală față de ipoteza examinată prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care a constatat că, în cazul introducerii cererii de recurs, precum și în ce privește susținerea acestuia, dreptul persoanei juridice de a avea un reprezentant convențional era transformat într-o obligație. Astfel, prevederile de lege criticate în cauza de față nu restricționează posibilitatea persoanelor juridice ca, în situația în care nu apelează la un reprezentant convențional - avocat sau consilier juridic, să stea în justiție prin reprezentantul legal. Faptul că art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticat în cauza de față, interzice, implicit, reprezentarea convențională a persoanelor juridice prin alte persoane juridice nu se poate constitui într-un fine de neconstituționalitate. De altfel, atât timp cât legea oferă posibilitatea reprezentării într-o manieră profesionalizată, fie prin intermediul unui avocat ales, cu care a încheiat un contract de reprezentare judiciară, fie prin consilierul juridic propriu, angajat cu contract de muncă, nici nu își găsește rațiunea eventuala reprezentare convențională printr-o altă persoană juridică. Într-o logică firească, reprezentantul pe care și-l desemnează partea pentru a-i apăra interesele în cursul procesului trebuie să fie apt să își îndeplinească în mod eficient mandatul, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă calitățile necesare pentru a construi o apărare rezonabilă. Or, nicio altă entitate nu poate fi mai calificată decât cele două profesii specializate în desfășurarea activității de asistență juridică și reprezentare judiciară menționate în textul de lege criticat, respectiv avocații și consilierii juridici. ...