Decizia CCR nr. 246/2017Punctul 25
Punctul 25
25. Instanța autoare a excepției mai susține că, prin prevederile textului de lege criticat, s-ar crea o discriminare între persoanele juridice și cele fizice, în cazul acestora din urmă neexistând limitări similare ale reprezentării convenționale. Față de această critică, Curtea observă că dispozițiile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc că persoanele fizice pot fi reprezentate în instanță de către avocat sau alt mandatar, fără să distingă după cum acesta din urmă este persoană fizică sau juridică. Textul citat trebuie interpretat, însă, în lumina interdicției reliefate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus evocată, referitoare la nelegalitatea constituirii unor persoane juridice al căror obiect de activitate să îl reprezinte consultanța, asistența și reprezentarea juridică. Astfel înțeles textul care reglementează reprezentarea convențională în fața instanțelor a persoanelor fizice, se constată că nu există, în realitate, nicio diferență între persoanele juridice și cele fizice în ce privește acest aspect, astfel că nu se poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗