Decizia CCR nr. 250/2017Punctul 6
Punctul 6
6. Reține autoarea excepției că, în cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. Reține, de asemenea, că, din cazierul judiciar al inculpatului rezultă că acesta a mai primit o condamnare în trecut, așa încât, în măsura în care probele administrate în cauză conduc la concluzia că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constituie infracțiune, instanța, în mod automat, va da eficiență stării de recidivă și, în urma operațiunilor tehnico-juridice incidente, va aplica inculpatului o pedeapsă cu executare în regim de detenție. În aceste condiții, autoarea excepției subliniază imposibilitatea legală a instanței de judecată de a aprecia cu privire la lipsa pericolului social al unei infracțiuni, în condițiile în care inculpatul are antecedente penale. ...
Sursa oficială ↗