Decizia CCR nr. 250/2017Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.04.2017 · dosar 1.779/338/2015
Punctul 9
9. Apreciază autoarea excepției că, în aplicarea normelor penale criticate, pedeapsa urmează a fi pronunțată în absența unui veritabil control exercitat de către instanța de judecată și fără a lua în considerare diferitele particularități ale infracțiunii deduse judecății sau ale persoanei inculpatului, deoarece instanța nu dispune de o asemenea putere. Consideră că, din această perspectivă, inculpatului i se va aplica o sancțiune disproporționată. În aceste condiții, textul art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal indică o severitate deosebit de sporită din partea legiuitorului, cu ignorarea anumitor realități sociale. Astfel, tehnica de reglementare a legiuitorului determină ca o faptă de mică însemnătate, care a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, să fie sancționată cu asprime. În egală măsură, această tehnică de reglementare limitează puterea instanței judecătorești de apreciere și de judecare a gravității perseverenței infracționale a inculpatului, or, această limitare nu este instituită în considerarea unui interes general particularizat asupra unui anumit tip de infracțiuni, cum a fost, de pildă, cazul dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic. ...
Sursa oficială ↗