Decizia CCR nr. 407/2016Paragraful 9

6. Apreciază autoarea excepţiei că, în aplicarea normelor procesual penale criticate, pedeapsa urmează a fi pronunţată în absenţa unui veritabil control exercitat de către instanţa de judecată şi fără a lua în considerare diferitele particularităţi ale infracţiunilor deduse judecăţii, deoarece instanţa nu dispune de o asemenea putere. Consideră că, din această perspectivă, inculpatului i se va aplica o sancţiune disproporţionată. În aceste condiţii, textul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal indică o severitate deosebit de sporită din partea legiuitorului, acesta din urmă practicând severitatea ca tehnică de reglementare cu ignorarea anumitor realităţi sociale. Astfel, tehnica de reglementare a legiuitorului determină ca o faptă de mică însemnătate, care a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, să fie sancţionată cu asprime. În egală măsură, această tehnică de reglementare limitează puterea instanţei judecătoreşti de apreciere şi de judecare a gravităţii perseverenţei infracţionale a inculpatului, or, această limitare nu este instituită în considerarea unui interes general particularizat asupra unui anumit tip de infracţiuni. Apreciază autoarea excepţiei că lipsa unei asemenea prerogative din sfera puterii judecătoreşti transformă judecata penală într-un act pur formal şi pe judecător într-un simplu executant al dispoziţiilor legale. Reţine că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, potrivit art. 124 din Constituţie, însă România este stat de drept şi social, în care dreptatea reprezintă o valoare supremă, or, a face dreptate nu înseamnă a aplica mecanic legile, ci a stabili şi menţine echilibrul în societate. Susţine autoarea excepţiei că situaţia în care se află inculpatul îi este imputabilă, dar cadrul legislativ îi este acestuia deosebit de defavorabil, în mod nejustificat şi întru totul excesiv. Arată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal au caracter firesc în orice societate, însă, obiectul criticii îl reprezintă normele procesual penale precitate în contextul în care nu există niciun alt mijloc de valorificare a lipsei de pericol social al unei infracţiuni care să permită judecătorului să aprecieze liber asupra infracţiunii săvârşite, fără a fi condiţionat de drept de antecedentele penale ale inculpatului. În concluzie, autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, prin caracterul restrictiv al reglementării - lipsa unei condamnări anterioare - pot, în numeroase situaţii, contribui în mod determinant la aplicarea unei sancţiuni disproporţionate, conducând astfel la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.