Decizia CCR nr. 255/2017Punctul 20

20. În continuare, Curtea reține că art. 174 din Codul penal, similar art. 144 din Codul penal din 1969, prevede că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice“, iar art. 187 din Codul penal, similar art. 141^1 din Codul penal din 1969, stabilește că „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.“ Așadar, prin „săvârșirea unei infracțiuni“ se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca „infracțiune consumată sau ca tentativă“, cu alte cuvinte se au în vedere faptele pedepsibile, indiferent dacă acestea se prezintă sub forma unei infracțiuni faptă consumată (forma perfectă) sau sub forma unei infracțiuni faptă tentată (forma imperfectă), fiecare formă pedepsibilă, luată separat, constituind o infracțiune. De asemenea, prin „pedeapsă prevăzută de lege“ se înțelege pedeapsa reglementată de norma penală care incriminează fapta săvârșită în forma consumată „fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei sau de majorare a pedepsei“. Cu alte cuvinte, dacă legea procesual penală - în cazul de față art. 374 alin. (4) - condiționează anumite efecte de „pedeapsa prevăzută de lege“, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată (în varianta tip sau calificată), fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare - concursul de infracțiuni, recidiva, circumstanțele agravante) sau de atenuare (stări de atenuare - tentativa, circumstanțele atenuante). ...