Decizia ÎCCJ nr. 142/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.04.2025 · dosar 3.038/1/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului A. Cererea de chemare în judecată 9. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 24.06.2022, cu nr. 16.895/325/2022, reclamanta Moroșan Elena Luminița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta OTP Bank România - S.A.: – în principal, ca toate sumele datorate în temeiul contractului de credit 0807040090 din 22.07.2008 să fie calculate prin raportare la cursul istoric (inițial) al monedei CHF, în cuantum de 2,2046 lei, cu consecința efectuării pe viitor a plăților aferente rambursării creditului prin raportare la valoarea CHF de la momentul încheierii contractului de credit, și obligarea băncii la repunerea creditului pe rol, precum și la emiterea unui nou grafic de rambursare care să respecte hotărârea ce se va pronunța; ... – în secundar, ca toate sumele datorate în temeiul contractului de credit să fie calculate prin raportare la un curs CHF mediu de 3,3643 lei sau care să fie redat de media aritmetică dintre valoarea cursului de la data contractării și valoarea cursului de la data fiecărei plăți, cu obligarea băncii la repunerea creditului pe rol, precum și la emiterea unui nou grafic de rambursare care să respecte hotărârea ce se va pronunța; ... – reducerea pe viitor a soldului creditului cu 40%. ... ... 10. Reclamanta a arătat că, prin intermediul Notificării nr. 134.680 din 18.04.2022, a solicitat creditoarei echilibrarea contractului. Considerând că banca pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile legale, reclamanta a solicitat instanței să procedeze la echilibrarea prestațiilor contractuale, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. ... ... B. Hotărârea primei instanțe 11. Prin Sentința civilă nr. 231 din 6.01.2023, Judecătoria Timișoara a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.899,34 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. ... 12. Cu privire la excepția inadmisibilității, prima instanță a reținut că existența unei executări silite în curs nu duce la inadmisibilitatea cererii de adaptare a contractului, întrucât instanța este obligată să verifice incidența impreviziunii, conform jurisprudenței Curții Constituționale, astfel încât apărarea privind inadmisibilitatea cererii pe motiv că nu a fost cerută darea în plată trebuie respinsă. ... 13. Pe fondul cauzei, prima instanță a verificat aplicarea ratione temporis a Legii nr. 77/2016 în cazul contractului de credit dedus judecății, conform art. 11, reținând că acesta nu mai era în derulare la momentul intrării în vigoare a legii, întrucât fusese declarat scadent anticipat la 29.11.2013, iar ulterior, la 11.02.2014, instanța a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei. ... 14. Prima instanță a mai adăugat că, în ceea ce privește momentul de la care poate interveni adaptarea contractului, aceasta se poate face numai pentru viitor, iar nu pentru trecut. ... ... C. Calea de atac exercitată 15. Prin apelul formulat la 22 februarie 2023, reclamanta a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea cererii introductive. În motivare a arătat că, în interpretarea art. 11 din Legea nr. 77/2016, un contract este în derulare până la achitarea integrală a creditului și accesoriilor sale, chiar dacă imobilul ipotecat a fost pierdut prin executare silită. ... 16. În ceea ce privește adaptarea contractului inclusiv în etapa executării silite, apelanta-reclamantă a arătat că debitorii aflați în executare silită nu pot fi tratați diferit, având în vedere că sunt afectați de impreviziune în aceeași manieră, iar începutul executării silite este cauzat de majorarea cursului CHF cu peste 52,6%, care în cazul de față s-a întâmplat în anul 2010. ... ... ...
Sursa oficială ↗