Sari la conținut

Decizia CCR nr. 252/2017Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.04.2017
Dosarul
1.043/83/2015

16. Așadar, în decizia precitată, Curtea a constatat că sensul sintagmei „buna desfășurare a procesului penal“ este acela de prevenire a situațiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. Buna desfășurare a procesului penal presupune, în aceste condiții, preîntâmpinarea activităților concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încerca să influențeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare. Or, Curtea reține că, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalități, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligații de a face, care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum și o serie de obligații de a nu face, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. Așadar, potrivit art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligații, reglementate la lit. a) -c) , la acestea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, putând fi adăugate, de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, una sau mai multe interdicții, printre care și cea de a nu participa la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală. Curtea reține că, în acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie