Decizia CCR nr. 234/2017Punctul 22

22. În cazul în care nu există o faptă prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], instanța penală nu este competentă să judece conflictul de drept adus în fața sa, drept care legea a stabilit că acțiunea civilă nu poate fi soluționată de instanța penală. În acest fel s-a evitat stânjenirea activității instanțelor penale de sarcina de a soluționa acțiunea civilă introdusă la aceste instanțe și s-a asigurat soluționarea la timp și în mod corect a cauzelor penale aflate pe rolul lor [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, paragraful 15]. Prin aceeași decizie, paragraful 16, Curtea a mai reținut tendința noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluționării, în cadrul procesului penal, a acțiunii penale și de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă ori de a trimite acțiunea civilă la instanța civilă, pentru soluționare - art. 25 alin. (5) și (6) și art. 26 din Codul de procedură penală. Reglementând aceste dispoziții legale, care sunt de natură să contribuie la soluționarea cu celeritate a cauzelor penale, legiuitorul nu trebuie să neglijeze nici interesul legitim al părților civile de a obține repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracțiuni. Curtea a mai stabilit că, deși instanța penală care pronunță o soluție de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanții pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, în mod just și integral și într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat (paragraful 18). În acest sens, Curtea a subliniat că o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită o reprezintă dispozițiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă în condițiile art. 25 alin. (5) , măsurile asigurătorii privind reparațiile civile se mențin (paragraful 21). ...