Decizia CCR nr. 234/2017Punctul 28

28. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea a reținut că dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permițând titularului acestuia să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, însă în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, prin definiție, în ceea ce privește conținutul și întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispozițiile legii [Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014]. Măsurile asigurătorii limitează plenitudinea dreptului de proprietate privată, mai exact atributul de dispoziție asupra bunului supus măsurii. Prin urmare, Curtea urmează să rețină că, prin menținerea acestor măsuri în condițiile textului legal criticat, există o limitare adusă dreptului de proprietate privată, situație în care urmează a se evalua proporționalitatea ingerinței astfel reglementate (cu privire la „testul“ de proporționalitate, a se vedea Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Astfel, Curtea constată că măsura criticată urmărește un scop legitim, și anume garantarea reparării eventualei pagube suferite de persoana vătămată în sensul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării, sustragerii lor de la urmărire și risipirii averii debitorului. De asemenea, măsura asigurătorie dispusă este adecvată, fiind capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesară, fiind o atingere minimă adusă atributului de dispoziție al dreptului de proprietate privată, statul dozându-și în mod corespunzător intervenția, chiar dacă măsura se menține de drept, iar instanța judecătorească nu are nicio putere proprie de apreciere în privința acesteia; de asemenea, măsura este proporțională, păstrând un just echilibru între interesele generale ale societății, și anume reglementarea unui sistem normativ coerent de natură să garanteze executarea corespunzătoare a titlurilor executorii, și să asigure un grad ridicat de certitudine juridică în faza a doua a procesului civil (executarea hotărârilor judecătorești civile), și interesele individuale, ale debitorului obligației, având în vedere că măsura asigurătorie se menține până la concurența valorii prejudiciului pretins, că ea încetează de drept dacă în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă nu se exercită acțiunea în fața instanței civile, precum și că oricând pe parcursul judecării cauzei civile se poate solicita ridicarea măsurii sechestrului asigurător în condițiile art. 956 din Codul de procedură civilă. Așadar, limitarea adusă atributului de dispoziție a dreptului de proprietate privată este proporțională cu scopul legitim urmărit și, având în vedere cele expuse, Curtea constată că măsura asigurătorie dispusă în condițiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală nu încalcă art. 44 din Constituție. ...