Decizia CCR nr. 236/2017Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.04.2017 · dosar 5.494/325/2016
Punctul 17
17. În acest context, Curtea urmează a avea în vedere înțelesul unor termeni sau expresii din cuprinsul Legii nr. 122/2006, cu relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate. Astfel, prin „solicitant de azil“ se înțelege cetățeanul străin sau apatridul care și-a manifestat voința de a obține protecție internațională în România, atât timp cât procedura de azil cu privire la cererea sa nu s-a finalizat [art. 2 lit. b) din Legea nr. 122/2006]; „cererea pentru acordarea protecției internaționale sau cerere de azil“ reprezintă solicitarea făcută de un cetățean străin sau de un apatrid în scopul obținerii protecției internaționale din partea statului român, atât timp cât nu solicită în mod explicit un alt tip de protecție care poate face obiectul unei cereri separate; [art. 2 lit. d) ], iar noțiunea de „țară de origine“ semnifică țara al cărei cetățean este, în cazul cetățeanului străin, sau, dacă acesta deține mai multe cetățenii, fiecare țară al cărei cetățean este, iar în cazul apatrizilor, țara sau țările în care aceștia își au reședința obișnuită. [art. 2 lit. e) ]. ...
Sursa oficială ↗