Decizia CCR nr. 244/2017Punctul 61

61. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia remediului procesual împotriva măsurilor de supraveghere tehnică în România a cunoscut o evoluție de-a lungul timpului. Dacă inițial instanța europeană a observat că, potrivit dreptului intern românesc, o persoană căreia îi este adusă atingere prin efectuarea unei interceptări poate solicita instanțelor, printr-o acțiune separată împotriva autorităților, cel puțin ulterior datei de 1 ianuarie 2004 (n.r. după modificările Codului de procedură penală din 1968), să declare interceptarea nelegală și să îi acorde despăgubiri (Hotărârea din 16 iulie 2013, pronunțată în Cauza Bălteanu împotriva României, paragraful 34; Decizia din 17 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Patriciu împotriva României, paragraful 86), ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că statul român nu a oferit niciun exemplu de jurisprudență a instanțelor interne care să demonstreze eficiența acestei căi de atac. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că un recurs în fața unei instanțe civile pentru a solicita angajarea răspunderii statului, cu scopul obținerii de despăgubiri, nu este de natură să permită realizarea unui control al legalității înregistrărilor în litigiu și să conducă, dacă este cazul, la pronunțarea unei decizii prin care să se dispună distrugerea acestora - rezultat urmărit de reclamant -, astfel încât nu poate fi considerat un „control efectiv“, în sensul art. 8 din Convenție (Hotărârea din 3 februarie 2015, pronunțată în Cauza Pruteanu împotriva României, paragraful 55). ...