Decizia CCR nr. 244/2017Punctul I

I. Cadrul procesual în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate 1. Obiectul excepției de neconstituționalitate cu privire la care Curtea Constituțională a fost sesizată: art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală În această cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac“. Excepția a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție într-un dosar având ca obiect soluționarea în complet de divergență a cauzei penale vizând contestațiile formulate de petenții Ș.A. și Ș.M. împotriva Încheierii nr. 287 din 31 august 2015. Menționăm că, prin Încheierea nr. 278 din 31 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 49/2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au autorizat măsuri de supraveghere tehnică a petenților Ș.A. și Ș.M. Analizând actele dosarului constatăm că, la data de 5 februarie 2015, inculpatul Ș.I.T. a fost condamnat în Dosarul nr. 11.670/197/2013 al Judecătoriei Brașov la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiuni comise cu violență, între care și lipsire de libertate în mod ilegal. După aflarea sentinței, inculpatul Ș.I.T. a declarat apel și, în paralel, a contactat mai multe persoane, între care și avocați, pentru a reuși obținerea unei hotărâri frauduloase de achitare, fiind dispus ca în schimbul acestei soluții să plătească importante sume de bani. În acest context, prin încheierea nr. 278 din 31 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 49/2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au autorizat măsuri de supraveghere tehnică a petenților Ș.A. și Ș.M. Prin rechizitoriul din 25 noiembrie 2015, emis în Dosarul nr. 77/P/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus: – trimiterea în judecată a inculpaților L.H.V., M.V., Ș.I.T., M.F., C.G., T.T. și M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și cumpărare de influență, în diverse forme de participație; ... – clasarea cauzei față de suspecții P.O., B.C. și S.N.; ... – disjungerea și continuarea cercetărilor cu privire la următoarele fapte și persoane: M.L.D. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență și cumpărare de influență, T.T. și V.C. pentru trafic de influență și dare și luare de mită, vizând oferirea/darea de bani judecătorilor din completul care a judecat apelul inculpatului Ș.I.T. la Curtea de Apel Brașov. ... La data de 30 decembrie 2015, împotriva Încheierii nr. 278 din 31 august 2015 persoanele supuse măsurilor autorizate au formulat contestație. Procurorul a invocat excepția inadmisibilității căii de atac exercitate, deoarece, potrivit art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică, nu este supusă căilor de atac. Prin încheierea din 5 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția de inadmisibilitate, apreciind contestația formulată de Ș.A. și Ș.M. admisibilă din perspectiva prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, deoarece în situațiile în care măsura supravegherii tehnice a fost dispusă față de o persoană care nu are și nici nu a dobândit ulterior vreo calitate în procesul penal, aceasta nu are deschis niciun cadru procesual care să-i permită să ceară unei instanțe analiza conformității cu legea a luării unei măsuri intruzive în drepturile sale. Prin procesul-verbal din 19 ianuarie 2016 procurorul șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a constatat că există o eroare materială în rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 77/P/2015, atât la secțiunea „alte soluții care vor fi adoptate în cauză“ pct. 3 - disjungerea cauzei, cât și în partea dispozitivă a pct. III - disjungerea cauzei, în sensul că deși soluția de disjungere s-a făcut cu privire la posibile fapte de corupție în legătură cu magistrații din completul de la Curtea de Apel Brașov care au judecat apelul inculpatului Ș.I.T., din eroare nu s-au menționat și infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem prin ordonanța din 31 august 2015, fapte vizând aceleași aspecte, respectiv încercarea de corupere a magistraților completului care judecau la acel moment apelul formulat de inculpatul Ș.I.T., faptă pretins a fi săvârșită prin intermediul soțului uneia dintre judecătoare. La data de 2 februarie 2016, procurorul a reiterat excepția inadmisibilității contestației, arătând că pe rolul Direcției Naționale Anticorupție există dosarul disjuns prin rechizitoriul mai sus menționat, în care se fac cercetări și cu privire la infracțiunea de trafic de influență care-l vizează pe petentul Ș.A. Instanța de judecată a apreciat că este admisibilă reiterarea excepției de inadmisibilitate a contestației și că excepția invocată urmează a fi respinsă. Totodată, procurorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, susținând că acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 21, precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu asigură dreptul la un proces echitabil și nici garantarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale oricărei persoane care pretinde încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale. Ca urmare, prin Încheierea din 26 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.821/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală (având ca obiect soluționarea în complet de divergență a contestațiilor formulate de petenții Ș.A. și Ș.M. împotriva Încheierii nr. 287/31 august 2015, prin care s-au autorizat măsuri de supraveghere tehnică a acestora), Curtea Constituțională a fost sesizată să se pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală. Cu privire la această excepție de neconstituționalitate și-a exprimat opinia instanța care a sesizat Curtea Constituțională, apreciind, în unanimitate, că textul art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală este neconstituțional. Cu referire la această excepție de neconstituționalitate, respectiv a art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, a fost solicitat de către Curtea Constituțională punctul de vedere al autorităților care, potrivit legii speciale, sunt asociate, în acest mod, controlului de constituționalitate, respectiv Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului. Guvernul a apreciat că excepția de neconstituționalitate a art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, în timp ce Avocatul Poporului a apreciat că dispozițiile art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere. Conchizând cu privire la întregul cadru procesual - cauza în care excepția a fost ridicată, autorul sesizării, instanța care a sesizat Curtea Constituțională, punctele de vedere solicitate de Curtea Constituțională autorităților publice, punctele de vedere pe care acestea le-au exprimat - toate privesc un singur, unic, obiect al excepției de neconstituționalitate, și anume dispozițiile art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală. ... 2. Obiectul excepției de neconstituționalitate cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat: art. 145 din Codul de procedură penală Prin decizia pronunțată cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a constatat însă că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală este neconstituțională. Altfel spus, deși, așa cum rezultă din încheierea de sesizare, obiect al excepției de neconstituționalitate l-au constituit dispozițiile art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, referitoare la Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, Curtea a înțeles să se pronunțe asupra altor prevederi decât cele contestate, respectiv asupra dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, referitoare la Informarea persoanei supravegheate. Procedând astfel, Curtea a nesocotit prevederile constituționale și legale care îi stabilesc competența, respectiv cadrul constituțional și legal referitor la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, cadru care nu permite sesizarea din oficiu cu excepții de neconstituționalitate, astfel cum vom arăta în cele ce urmează. ... ...