Decizia CCR nr. 243/2017Punctul 25
Punctul 25
25. Totodată, prin Decizia de inadmisibilitate, pronunțată în Cauza Miron Victor Panaitescu împotriva României, Cererea nr. 8.398/04, paragrafele 30 și 31, Curtea de la Strasbourg a făcut referire la principiile consacrate, dezvoltate în jurisprudența sa - în contextul art. 7 din Convenție - care impun ca o faptă penală să fie în mod clar prevăzută în lege, ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa și să nu fie interpretată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. De asemenea, s-a mai remarcat că, drept consecință logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională; o astfel de interpretare nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 1999, pronunțată în cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 28). ...
Sursa oficială ↗