Decizia CCR nr. 189/2017Punctul 36

36. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) și art. 22 din Legea fundamentală, Curtea a reținut că demnitatea este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi, prin interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante. Altfel spus, fiecare individ este ținut să recunoască și să respecte în oricare altă ființă umană atributele și valorile care îl caracterizează ca om. Curtea a apreciat, însă, că respectarea demnității umane, așa cum este aceasta consacrată de Legea fundamentală, nu este și nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferențial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuțiile, calitățile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea este o valoare intrinsecă a ființei umane, având aceleași valențe pentru oricare dintre indivizi. De aceea, recunoștința ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societății, nu trebuie raportate la conținutul art. 1 alin. (3) din Constituție, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăși obligația morală a întregii societăți de a-și manifesta gratitudinea față de aceste persoane. Deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu instituie, însă, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații sau a unor călătorii gratuite, în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției române din decembrie 1989 (a se vedea Decizia nr. 372 din 24 septembrie 2013, pct. 2). ...