Decizia CCR nr. 192/2017Punctul 22
Punctul 22
22. Distinct de acestea, faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma art. 16 din Constituţie, potrivit cărora prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 instituie discriminări în raport de alte categorii de persoane, respectiv persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă sau serviciu ca urmare a decesului, Curtea reţine că cele două categorii de persoane nu se află într-o situaţie identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Având în vedere această situaţie obiectiv diferită, prin reglementarea criticată, legiuitorul a avut în vedere considerente de protecţie socială a familiilor celor decedaţi. În aceste condiţii, Curtea a constatat că încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu subzistă. ...
Sursa oficială ↗