Sari la conținut

Decizia CCR nr. 176/2017Punctul 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.03.2017
Dosarul
4.835/2/2015

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, referitor la inadmisibilitatea excepției, susține că nu se poate reține existența unei legături între toate textele actului normativ criticat și soluționarea cauzei în care a fost invocată, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 reglementează accesul la propriul dosar, deconspirarea Securității, organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, proceduri de verificare a persoanele care candidează pentru diferite funcții publice, cercetarea științifică și valorificarea patrimoniului arhivistic etc. Cu privire la netemeinicia excepției apreciază, în esență, că derularea unei proceduri judiciare, care urmărește cunoașterea istoriei recente, precum și administrarea și valorificarea istorică a arhivelor fostei Securități, în sensul stabilirii existenței sau nu a calității de lucrător ori a celei de colaborator al Securității, nu aduce atingere demnității, onoarei, vieții particulare a unei persoane sau dreptului la propria imagine, valori la care se referă art. 30 alin. (6) din Constituție, cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească cu care se finalizează procedura judiciară nu constituie o manifestare a libertății de exprimare, ci rezultatul administrării unui probatoriu în condițiile legii. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie