Decizia ÎCCJ nr. 86/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 17.03.2025 · dosar 2.341/1/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării 10. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2024, reclamanții, în calitate de beneficiari ai pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții casa teritorială de pensii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să dispună, printre altele, acordarea actualizării pensiei de serviciu cu rata medie a inflației, în conformitate cu prevederile generale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, și obligarea la plata unor despăgubiri corespunzătoare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare. ... 11. În motivare, reclamanții au arătat că neacordarea actualizării pensiilor doar unei categorii de personal apare profund discriminatorie, fapt pentru care au apreciat că sunt vătămați în acest drept aferent pensiei, prin prevederile art. XLI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023. ... ...
Sursa oficială ↗