Decizia CCR nr. 171/2017Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.03.2017 · dosar 1.338/301/2015
Punctul 10
10. În privința excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 din Legea nr. 136/1995, arată că autorul își bazează motivarea pe o comparare a normelor criticate cu alte dispoziții legale din Codul civil, ceea ce ține de modalitatea de interpretare și aplicare a legii. Invocă, sub acest aspect, Decizia Curții Constituționale nr. 99 din 4 februarie 2010, prin care s-a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Apreciază, totodată, că prin prevederile art. 53 din Legea nr. 136/1995 nu este nesocotit principiul egalității în fața legii, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei, pentru care este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire, fără a institui discriminări. ...
Sursa oficială ↗