Decizia CCR nr. 139/2017Punctul 23

23. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, ordinul de protecţie reprezintă un instrument juridic cu caracter urgent şi provizoriu, prin intermediul căruia pot fi luate măsurile necesare, în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei unui act de violenţă în familie. Modificarea legislativă - potrivit căreia cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi în orice situaţie soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii - oferă un mecanism real pentru respectarea principiului celerităţii, principiu expres conturat atât în art. 2 din Legea nr. 217/2003, cât şi în Codul de procedură civilă. Prevederile de lege criticate sunt instituite pentru apărarea unor valori garantate constituţional, precum viaţa şi integritatea fizică şi psihică a persoanei, demnitatea omului, în timp ce exercitarea dreptului la apărare şi accesului liber la justiţie poate fi supusă anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor publice, dacă au un scop legitim şi dacă respectă un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul propus. Astfel, scopul stabilirii principiului soluţionării cu celeritate a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie este protejarea integrităţii fizice şi psihice a victimei, inclusiv pe acelea ale persoanelor vulnerabile, cum ar fi minori sau persoane cu handicap, iar acordarea unor termene mai lungi de soluţionare ar determina lipsirea de substanţă a dispoziţiilor avute de legiuitor vizând înlăturarea stării de pericol. Opţiunea legiuitorului nu a fost de a restrânge accesul liber la justiţie, ci exclusiv de protecţie a victimei, care să eficientizeze această măsură. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele membre nu au doar obligaţia negativă de a nu împiedica exerciţiul deplin al drepturilor fundamentale, ci şi o obligaţie pozitivă de a lua măsurile necesare pentru garantarea unei protecţii efective a acestora (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunţată în Cauza A. împotriva Croatiei, paragrafele 76 şi 77). Avocatul Poporului mai arată că, în conformitate cu articolul 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu articolul 47 paragraful al doilea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prevederile de lege criticate instituie un ansamblu de garanţii procesuale adecvate şi suficiente, cum ar fi, spre exemplu, obligativitatea asistenţei juridice a persoanei împotriva căreia se solicită emiterea ordinului de protecţie, potrivit art. 27 alin. (4) din Legea nr. 217/2003, participarea obligatorie a procurorului la judecarea cererii în fond şi în calea de atac, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii prin care se dispune ordinul de protecţie şi citarea obligatorie la soluţionarea acesteia, comunicarea obligatorie a hotărârii, potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003, republicată, garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare. În aceste condiţii, prevederile de lege criticate permit părţilor interesate să beneficieze de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale şi înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranţa, integritatea fizică şi psihică a victimei unui act de violenţă în familie. În aceste condiţii nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, deoarece nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale. ...