Decizia CCR nr. 148/2017Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul cauzei în cadrul căreia instanţa de judecată, din oficiu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate, îl constituie cererea privind plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate […]“. Aceste dispoziţii de lege referitoare la acordarea acestor ajutoare nu au fost însă aplicate până în prezent, deoarece, prin norme de lege succesive, anuale, au fost suspendate. ...
Sursa oficială ↗