Decizia CCR nr. 108/2017Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2017 · dosar 392D/2017
Punctul 23
23. În consecinţă, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că pot fi supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în măsura în care au legătură cu soluţionarea cauzei, numai acele dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă care au făcut parte din fondul activ al legislaţiei, pentru că doar acestea au fost în vigoare şi aveau aptitudinea de a produce efecte juridice. Contrar celor susţinute de instanţa judecătorească, publicarea actului normativ de reglementare primară în Monitorul Oficial al României, Partea I, în temeiul art. 78 teza întâi sau art. 115 alin. (5) din Constituţie, după caz, deşi este o condiţie necesară pentru sesizarea Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, ea nu este suficientă, întrucât actul normativ supus analizei instanţei constituţionale trebuia să fi produs efecte juridice [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011]; or, un act normativ produce efecte juridice numai dacă a intrat în vigoare, potrivit art. 78 teza a doua şi art. 115 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, după caz. De aceea, legătura cu soluţionarea cauzei nu poate fi determinată şi considerată îndeplinită prin prisma unor reglementări legale care încă nu sunt/nu au fost niciodată în vigoare. ...
Sursa oficială ↗