Decizia CCR nr. 107/2017Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2017 · dosar 327/39/2016
Punctul 26
26. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 28-31, Curtea a statuat că, distinct de fundaţiile constituite de Biserică, şi reglementate, în prezent, prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei era o fundaţiune specială înfiinţată prin lege, aşadar, nu de Biserică, tocmai pentru că bunurile imobile administrate de fond aparţineau statului. Prin urmare, din moment ce aceste bunuri imobile nu aparţineau Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu atât mai puţin puteau face parte din proprietatea Bisericii (sub regimul de averi sau bunuri comune), persoană juridică distinctă. Astfel, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu se circumscrie ideii de cult religios, fiind o fundaţiune specială - cu caracter public - ce nu poate fi, printr-un mimetism juridic, readusă în dreptul pozitiv prin aplicarea prevederilor Legii nr. 21/1924 sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000. ...
Sursa oficială ↗