Decizia CCR nr. 66/2017Punctul 10
Punctul 10
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în toate dosarele conexate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevăd retrocedarea către foştii proprietari ai imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, fără să excludă de la restituire imobilele ce au format patrimoniul general al fundaţiilor sau asociaţiilor constituite de Biserică, patrimoniu al cărui titular este cultul religios. Precizează că imobilele ce formează obiectul judecăţii sunt incluse în noţiunea de „avere bisericească“ reglementată la momentul deposedării prin Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române adoptat în 20 octombrie 1948, în vigoare la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Întrucât fundaţia „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ este o fundaţie ce aparţine Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, aceasta din urmă având calitatea de unic fondator şi titular al patrimoniului general al acestei fundaţii, rezultă că patrimoniul Fondului face parte din averea bisericească, astfel încât cererile depuse de Arhiepiscopie în temeiul art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 trebuie să aibă ca efect restituirea proprietăţilor fundaţionale. ...
Sursa oficială ↗