Decizia CCR nr. 69/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că textele de lege criticate contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece din redactarea acestora cetățeanul obișnuit nu are posibilitatea reală de a-și corija comportamentul astfel încât să să nu încalce aceste dispoziții a căror nerespectare este sancționată cu aplicarea unei pedepse. Ar trebui ca textul de lege criticat să prevadă exact care sunt măsurile la care se face referire, pentru ca, analizând aceste măsuri, justițiabilul să își formeze o conduită socială conformă. Singurele dispoziții din Legea nr. 319/2006 care fac trimitere la măsurile menționate generic se regăsesc la art. 7 alin. (1) din lege, acestea fiind reperele fundamentale față de care o persoană trebuie să își corecteze conduita. În acest context, face referire la cele reținute în Hotărârea din 4 mai 2000 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, în ceea ce privește cerința previzibilității legii. Arată, de asemenea, că toate prevederile din Legea nr. 319/2006 care reglementează măsurile de securitate și sănătate în muncă se completează cu norme elaborate de angajator referitoare la organizarea activităților de producție din unitatea respectivă. Se ajunge astfel la ipoteza reținută în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, și anume aceea ca un „legiuitor“, altul decât Parlamentul, să stabilească norme de conduită specifice pentru fiecare persoană. Pornind de la dispozițiile legale criticate, care au un caracter generic, angajatorul nu va putea niciodată să prevadă toate măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, astfel încât să nu devină subiect al unei infracțiuni. ...