Decizia CCR nr. 77/2017Punctul 16
Punctul 16
16. Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, necesitatea emiterii acestui act normativ a fost aceea de a se clarifica regimul juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu şi al atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu în ceea ce priveşte activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor şi executarea silită a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu. De asemenea, adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă a fost justificată de necesitatea asigurării finanţării proiectelor prioritare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în plan european. Astfel cum este definit de legiuitorul delegat, Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. ...
Sursa oficială ↗