Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 9
Paragraful 9
7. În conţinutul art. 15 alin. (2) Constituţia consacră expres noţiunea de "lege penală mai favorabilă", dispoziţiile constituţionale constituind temeiul dreptului legiuitorului de a adopta astfel de norme. Or, prin definiţie o lege penală mai favorabilă este de natură a crea o situaţie mai avantajoasă persoanelor care au săvârşit fapte penale, astfel că adoptarea unor astfel de legi ar constitui ab initio elementul material al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, împrejurare, evident, inadmisibilă, întrucât ar înfrânge însăşi norma constituţională a art. 15 alin. (2) . În mod similar, aceleaşi argumente subzistă şi în situaţia în care legea ar viza o înăsprire a regimului penal, care ar conduce la condamnarea penală a unor persoane. Concluzia la care s-ar ajunge este aceea că legiuitorul adoptă acte normative cu o anumită destinaţie, personalizate, ceea ce este de neconceput.
Sursa oficială ↗