Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 50
Paragraful 50
47. Astfel, cât priveşte Ministerul Public, Guvernul invocă dispoziţiile art. 131 din Constituţie, care prevăd că "reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", însă în "activitatea judiciară". De aceea, potrivit art. 131 alin. (3) din Constituţie, "Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii". Ministerul Public nu are niciun rol politic, nu are niciun rol în procedura de legiferare, nu poate iniţia un act normativ, nu îl poate cenzura, nu se poate pronunţa asupra legalităţii ori oportunităţii lui. Ministerul Public aplică legea şi acţionează în limitele legii, iar nu o controlează, din niciun punct de vedere, pentru că dacă ar proceda astfel ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, care stă la baza întregului edificiu al statului de drept. Nu este şi nu ar fi de conceput şi de acceptat ca decizia politică de adoptare sau nu a unei măsuri legislative să fie supusă controlului Ministerului Public şi nici nu poate fi primită eventuala susţinere potrivit căreia acesta şi-ar exercita doar o competenţă proprie atunci când primeşte un denunţ legat de circumstanţele adoptării unui act normativ. O astfel de competenţă a Ministerului Public nu a fost configurată de legiuitorul constituţional, nu are suport în nicio normă a Constituţiei şi nici nu ar fi de conceput să existe. Legiferarea, cu tot ce presupune aceasta, aparţine, potrivit Legii fundamentale, Parlamentului, în calitate de legiuitor primar, şi Guvernului, în calitate de legiuitor delegat.
Sursa oficială ↗