Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 147

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2017 · dosar 430E/2017.2
Paragraful 147
- 1 februarie 2017 - completarea denunţului iniţial de către unul dintre petenţi, în sensul sesizării şi cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, de către persoane ce deţin funcţii de conducere într-un partid politic care şi-ar fi exercitat autoritatea sau influenţa politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31 ianuarie 2017, a unei ordonanţe de urgenţă prin care au fost modificate codurile penal şi de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate, care în felul acesta au beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite;
Sursa oficială ↗