Decizia CCR nr. 64/2017Paragraful 147

Examinând preambulul ordonanţei de urgenţă criticate de Avocatul Poporului constatăm că această modificare a art. 269 alin. (3) din Codul penal nu este motivată în niciun fel. Este evident că nu poate fi reţinută nicio situaţie extraordinară sau urgenţă care să fi determinat Guvernul să mai adauge o "listă" de beneficiari ai cauzei de nepedepsire pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului. De asemenea, niciuna dintre deciziile Curţii Constituţionale invocate ca justificare a modificărilor Codului penal nu se referă la această dispoziţie legală. În aceste condiţii apreciem că modificarea textului alin. (3) al art. 269 din Codul penal apare ca fiind nejustificată, contrară măsurilor de politică penală promovate de legiuitor la adoptarea noului Cod penal. Astfel fiind, sunt incidente, mutatis mutandis, considerentele deciziilor prin care Curtea Constituţională a stabilit o limită a legiferării pe calea ordonanţelor de urgenţă a Guvernului, în sensul că acesta nu poate contracara o măsură de politică legislativă adoptată de Parlament*17). Ca şi în precedentele decizii care au condus la constatarea neconstituţionalităţii unor ordonanţe de urgenţă ce contracarau măsuri de politică legislativă ale legiuitorului primar, şi în această situaţie, modificarea art. 269 alin. (3) din Codul penal "nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit", ci, practic, a impus o măsură de politică penală menită să slăbească ocrotirea juridică a valorilor protejate prin reglementarea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, încălcând astfel prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".