Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 68
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.02.2017
- Dosarul
- 349E/2017.2
65. Luând în considerare faptul că Guvernul a motivat în preambulul Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 că modificările legislative vizează punerea în acord a unor prevederi ale Codului penal, respectiv ale Codului de procedură penală cu prevederile constituţionale, potrivit deciziilor Curţii (deciziile nr. 586/2016, 614/2016, 603/2015, 732/2014, 405/2016), precum şi faptul că ordonanţa de urgenţă în cauză este depusă la Parlament şi înregistrată la Senat cu nr. L13/2017, proiectul de lege fiind însoţit de expunerea de motive, afirmaţia autorului nu poate fi reţinută. Potrivit Constituţiei şi Regulamentelor Parlamentului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 urmează să fie aprobată sau respinsă prin lege, ca act juridic al Parlamentului. Prin urmare, nu poate fi luată în considerare nicio posibilă lipsă de control al Parlamentului asupra ordonanţei de urgenţă şi nicio "substituire" a Guvernului în competenţa de legiferare a Parlamentului.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.