Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 45
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.02.2017
- Dosarul
- 349E/2017.2
42. Or, Preşedintele României susţine că, din analiza conţinutului preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, nu rezultă existenţa elementelor de drept şi de fapt ale situaţiei extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Acest aspect este, de altfel, semnalat şi prin Avizul nr. 61 din 31 ianuarie 2017 emis de Consiliul Legislativ. Punerea de acord a unor dispoziţii din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale cu deciziile instanţei constituţionale reprezintă principala justificare a emiterii ordonanţei de urgenţă. Aceasta reprezintă o necesitate de necontestat, nu însă şi o situaţie imprevizibilă, care s-ar abate de la regulile sau aşteptările obişnuite, de natură să pericliteze interesul public şi să justifice constrângerea Guvernului de a acţiona prin ordonanţă de urgenţă şi de a se substitui astfel în competenţa generală de legiferare a Parlamentului. Chiar şi în ipoteza în care punerea în acord a Codului penal şi a Codului de procedură penală cu deciziile instanţei constituţionale ar fi apreciată ca reprezentând o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, rămâne în afara oricărei motivaţii constituţionale depăşirea acestui obiect de reglementare.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.