Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 135
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.02.2017
- Dosarul
- 349E/2017.2
În esenţă, Preşedintele României şi, respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii au susţinut existenţa unui conflict juridic de natură constituţională născut ca urmare a deciziei Guvernului de a adopta Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Aceasta întrucât, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă menţionate, Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă. S-a mai invocat faptul că din analiza conţinutului preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 nu rezultă existenţa elementelor de drept şi de fapt ale situaţiei extraordinare, aspect semnalat şi prin Avizul nr. 61 din 31 ianuarie 2017 emis de Consiliul Legislativ. Parlamentul dispune de plenitudine de competenţă în materie de legiferare, în timp ce Guvernul exercită această competenţă delegată, numai în condiţiile strict prevăzute de Constituţie. Ca urmare, ori de câte ori Guvernul emite ordonanţe cu încălcarea normelor constituţionale îşi exercită abuziv competenţa de legiferare.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.