Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 108

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.02.2017 · dosar 349E/2017.2
Paragraful 108
98. Aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte analiza procedurii de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, respectiv a soluţiilor legislative pe care aceasta le consacră, Curtea neputând constata pe calea soluţionării unui conflict juridic de natură constituţională neconstituţionalitatea dispoziţiilor actului normativ. Şi în doctrina de drept constituţional român a fost recunoscută deosebirea esenţială dintre atribuţiile Curţii Constituţionale de verificare a constituţionalităţii şi atribuţiile care implică şi verificarea unor fapte constituţionale. În mod evident, constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională se încadrează în a doua categorie. Pentru a ne afla în situaţia unui conflict juridic de natură constituţională, este nevoie să se reţină existenţa unor acte, acţiuni, inacţiuni ale unei/unor autorităţi publice care intră în conflict. Însă, nu poate fi calificat drept conflict juridic de natură constituţională conflictul ce se naşte între dispoziţii de reglementare primară şi Constituţie. Acest din urmă "conflict" reprezintă, desigur, obiectul controlului de constituţionalitate în cadrul căruia este verificată compatibilitatea normelor cu Legea fundamentală. Or, o atare competenţă poate fi exercitată ca urmare a unor sesizări formulate în temeiul art. 146 lit. a) sau d) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 259 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, paragraful 50).
Sursa oficială ↗