Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 170

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.02.2017 · dosar 349E/2017.2
Paragraful 170
Observăm, mai întâi, că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 nu se rezumă numai la măsurile motivate în preambulul acesteia, astfel că, în mod evident, pentru aceste prevederi nu este îndeplinită însăşi condiţia motivării (avem în vedere, de exemplu, dispoziţiile art. I pct. 1 şi 2 din ordonanţa de urgenţă, potrivit cărora, "1. Alineatul (3) al articolului 269 se modifică şi va avea următorul cuprins: «(3) Favorizarea săvârşită de un membru al familiei sau afin până la gradul II nu se pedepseşte.» 2. După alineatul (3) al articolului 269 se introduce un nou alineat, alineatul (4) , cu următorul cuprins: «(4) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.»"
Sursa oficială ↗