Decizia CCR nr. 56/2017Punctul 12
Punctul 12
12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate, astfel cum sunt interpretate în practica judiciară, obligă organele de urmărire penală să înceapă urmărirea penală in personam atunci când există indicii suficiente pentru a fundamenta bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârşit fapta penală. În mod evident, nu poate exista apărare înainte de acuzare, însă o persoană, chiar dacă este cunoscută în momentul formulării unei plângeri penale, nu poate fi acuzată de săvârşirea unei infracţiuni atunci când nu există bază factuală şi probatorie pentru formularea unei acuzaţii. Textul criticat asigură un echilibru între drepturile persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni şi drepturile persoanelor de a nu fi acuzate în mod arbitrar de săvârşirea unei infracţiuni. Aşa fiind, ori de câte ori există o bază rezonabilă care justifică începerea urmăririi penale in personam, procurorul este obligat să facă acest lucru, iar în măsura în care textul este deturnat de la scopul său de către organele de urmărire penală, această deturnare poate şi trebuie să fie cenzurată de către judecătorul de cameră preliminară. ...
Sursa oficială ↗